Echipa lui Napoli a predat „lanterna roșie” Gloriei Bistrița, după un succes meritat contra Brașovului: 2-1
CS Severin a obținut ieri abia a doua victorie în Liga I: 2-1 cu FC Brașov
Formației de la Severin i se întocmesc deja actele de deces, deși inima-i bate puternic. Pe „Municipal” se joacă fotbal de foame, de plăcere, dar de calitate. Fotbal pentru primul și, mai mult ca sigur, singurul sezon al unei echipe din Severin în prima divizie. Ieri, gazdele au avut un adversar care achiesează la un joc deschis, fără meschinării. Adi Szabo a alipit coloniei lusitane mai mulți brașoveni veritabili alcătuind o trupă invincibilă sub bagheta sa. Cu cât se apropie mai mult vacanța și inevitabil perioada de transferuri, jucătorii lui Napoli se zbat să sară în ochii celor care le pot asigura stabilitatea. Zaharia este deja amanetat, iar Dandea este alt tânăr care, cu două goluri în tur, și-a făcut o oareșce cotă. Pe al doilea l-a dat aseară, așa cum îi stă bine unui stoper, cu capul. Neacșa îi așezase mingea, din corner, după un sfert de oră de joc agreabil, în care tot Dandea era să-și dea autogol. Brașovul a uitat însă apatia din minusculul mandat al lui Cârțu și Tameș a încheiat cu riposta ideală o fază-spectacol, cu Păun în prim-plan. În partea secundă, Joel Thomas a irosit 3 șanse până să găsească soluția să-i închidă gura lui Mutu, cu o execuție inspirată, când puțini mai scoteau „x-ul” din calcul. Așadar, „Joyeux Noel” de la Joel, fiindcă echipa lui Napoli scapă de „lanternă” la ultima reprezentație lângă Dunăre pe 2012.
SEVERIN: Marinescu – Mitic, Durimel, Dandea, Buleică – Neacșa, Dragalina, Olah, Zaharia – Moutinho – Thomas
Rezerve: Iordan, Bălău, Giurgiu, Arnăutu, Abba, Pătrașcu
BRAȘOV: Mutu – Velayos, Machado, Cr. Munteanu, David – Madeira, Tameș – Păun, Buga, I. Popa – Batin
Rezerve: Dărăbanț, Moraru, Potecu, Brata, Dumbravă, Damian, Străuț
Arbitri: Ov. Hațegan, B. Velicu, M. Grigoriu
CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER